joi, 1 martie 2012

http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/medicii-americani-salvat-ochiul-drept_0_1349865124.html

Medicii americani i-au salvat ochiul drept!

Sebi a fost operat la o clinică din Detroit

Sebi, înainte și  după operaţia  din America
Sebi, înainte și după operaţia din America
Sebastian Colgiu, micuţul de 3 anişori, din comuna Afumaţi diagnosticat cu retinopatie, s-a întors săptămâna trecută de la spitalul “William Beaumont”. Sebi, aşa cum îl alintă părinţii a fost supus la două intervenţii chirurgicale.
„Am ajuns în ultimul moment, iar medicii au reuşit să-i salveze funcţiile vitale la ochiul drept. Dacă am fi întârziat nu se mai putea face nimic şi doctorii ar fi fost nevoiţi să-i scoată ochiul. Din nefericire, la acest ochişor nu s-a putut trata decât cataracta şi glaucomul, de văzut însă nu este posibil, fiindcă ni s-a spus că are o gaură în retină. A doua operaţie, la ochiul stâng sperăm să fie un succes! I s-a tratat cataracta, iar acum aşteptăm să se lipească retina. Ni s-au dat şanse de 50 la sută ca să vadă cu acest ochişor! Sperăm din tot sufletul să fie aşa şi Sebi să vadă obiecte, lucruri, chiar dacă nu va distinge niciodată trăsăturile unui om, de exemplu", ne-a spus Liliana.
În prezent, Sebi se bucură de cei dragi şi a început exerciţiile pentru stimularea vederii.
Va merge din trei în trei luni să-şi controleze tensiunea oculară, iar peste şase luni, medicii americani îl vor evalua post-operator. „Mulţumim din suflet tuturor celor care ne-au ajutat să ajungem la clinica din Detroit", ne-a spus mama.

Un comentariu:

Monica D spunea...

Doamne ajuta!
Sa-i dea Dumnezeu sanatate si Maica Domnului sa-l ocroteasca.